Abandoned memories

Tocmai intrasem in padure si amintirile deja imi hoinareau prin minte. Desi am trait in singuratate o buna bucata de timp prin aceste locuri, acum ma simt oarecum straina de natura. Din neatentie sau pura prostie am cazut pe cateva frunze.

Kai era deja acolo la un parau micut,curgandu-i pe obrazul alb cateva 'lacrimi' rosii.Ii trecu prin minte tot felul de ganduri neplacute.

Raman jos si incep sa strig cat imi permit plamanii:
God!
Stiam ca nu imi era permis sa pronunt numele creatorului, aici fiind doar satanisti, dar eu am facut-o, crezand ca nimeni nu ma va auzi.

Auzi strigatul fetei dar nu ii pasa.Era prea cufundat in gandurile lui triste.

Mi-am continuat plimbarea prin padure, dand uitarii cele recent intamplate. L-am zarit pe Kai nu foarte departe de locul in care zacusem cateva minute bune. Ma auzise mai mult decat sigur, dar era prea nepasator.

In continuare ii curgeau lacrimile de sange pe obrazul lui palid dar nu ii pasa.Isi trecu usor degetul aratator pe obrazul lui plin de sange.

Nu ma ingrijora starea lui... Era un vampir. Probabil lacrimile de sange sunt un lucru obisnuit pentru ei. In plus, daca ar fi avut nevoie, imi cerea ajutorul.

Stranse din pumni inchizand ochii.Simtea ca mintea ii exploda.Numai putea.Vroia sa moara in acel moment.

Deja lucrurile devenisera interesante. A trecut destul timp decat nu am mai vazut atat suferinta si imi placea sa-i urmaresc reactiile, dar as fi dovedit ca sunt doar un animal fara inima. M-am apropiat de el si i-am sters cateva lacrimi. Il priveam serioasa...

-Ce?,murmura el pe un ton mai stins si isi ridica privirea spre ea.

E in ordine, Kai. Te simti mai bine ?
Spun asta in timp ce am ajuns la o distanta rezonabila de el, indepartadu-ma.

-Deloc!,se ridica el brusc in picioare.Mai bine m-ai lasa in pace...si asa nu-ti pasa de mine.Nimanui nu-i pasa,isi intoarse spatele la ea.

- Stii,lupul manaca cadavrele celorlalte animel nu pentru a se hrani, ci pentru a fi un "doctor". Daca privesti lucrurile asa, e un animal minunat, desi nu-i pasa...
Ii cautam privirea cu ochii incercand sa ma lamuresc si eu pe mine.

-De parca mi-ar pasa de povestile tale!,isi dadu ochii peste cap si o lua la pas usor.M-am saturat...,spuse el pe un ton stins lasand picaturile rosii sa curga pe iarba.

M-am gandit ca poate nu fac bine incercand sa-l ajut. Deci i-am urmat exemplul si m-am ridicat, vrand sa plec in directia opusa lui.

Cazu in genunchi privind in gol totul.Se pare ca pentru el amintirile si momentele neplacute il distrugeau in interior iar el nu suporta durerea in ciuda faptului ca era vampir.Mai bine....,adauga el cazand pe jos.Mai bine...mor!

Am vazut scena, iar inima mea oricum pacatoasa nu-mi permitea sa devin din nou ignoranta. M-am apropiat de el, coborand la nivelul sau.
- M-ai auzit in sala de detentie cand i-am vorbit Lissei ? spun cu o voce joasa si concreta.

-Sincer...nici nu am fost atent!,murmura el privind-o cu ochii sai rosii si inlacrimati.

- Pacat... ti-ar fi fost de ajutor.Dar nu ma indur sa o repet de dragul tau, mai ales dupa ce mi-ai marturisit ca nu te intereseaza " povestile " mele.
M-am ridicat si il priveam rece. I-am intins mana.

Se ridica si el dar fara ajutorul fetei.
-E cumva expresia aia cu trecutul? Sa stii ca la mine nu functioneaza...mai bine ma lasau sa mor ca om,in chinurile in care am fost decat sa indur aceasta viata nenorocita de vampir! clatina usor din cap curgandu-i in continuare lacrimile de sange. Nici nu stiu ce am facut...sa indur singuratatea.Eu nu stiu ce e aia iubire,familie,protejare.Am trait ca un demon in tot acest timp si ceilalti fug de mine si ma resping!...De ce? De ce oare? Se pare ca raspunsul la aceste intrebari nu le voi afla niciodata.

- Tu ai fosr respins, nu singur ! Fa diferenta Kai !
Ma intorc pe calcaie cu spatele la el, fiind nervoasa de faptul ca el nu isi da inca seama ce e adevarata singuratate, precum cea in care am trait eu, dar se plange. Datorita tocurilor mele nu foarte lungi, am alunecat pe cateva frunze. M-am speriat stiind ca daca voi ajunge jos, din aceasta pozitie, ma voi lovi la cap...

Baiatul o prinse finut de talie,ca sa nu cada.
-Stiu ce e aia diferenta de a fi singur...dar crede-ma ca in acest timp am fost singur in interiorul meu.Abandonat total...chiar daca aveam acea 'familie' care nici macar nu era a mea...,ii dadu usor drumul fetei privind-o in ochi.

In acel moment l-am putut intelege mai bine ca niciodata. Ochii lui erau aidoma alor mei. Vesnici tristi ... Ma aflam destul de aproape de el, dar nu m-am dat inapoi.
- Te cred ...

-In sfarsit cineva care ma intelege...,adauga el privind-o in ochi si pe chip ii aparu un mic zambet.

Nu cred ca mai indrazneam sa-l privesc si mi-am lasat chipul spre pamant. Nu m-am dat inapoi, dar eram sigura ca el o va face. Mi-am zis ca ce rost are sa ma misc eu...