Seara, ora nouăsprezece.
Alice privea printre gene, jucăuşă, cum flacăra lumânării 'se juca; în întunericul din living, Ce-i drept, fata ajunsese de câteva ore, dar nici nu se obosise să pună hainele la locul lor sau cine ştie ce tâmpenie. Pentru ce, când nimeni n-o vizita?
Îşi strâmbă slab buzele când lumânarea se stinse din cauza unei adieri de vânt, iar privirea-i vioaie se îndreptă imediat către fereastra deschisă.